VIDEO! 2018: Improvizații pentru curent electric

În anul de grație 2018, în municipiul reședință de județ există zone în care botoșănenii beneficiază de curent electric pe baza unor improvizații. Asta înseamnă că, deseori, aceștia rămân în beznă și trebuie să-și rezolve singuri problemele. De curând, la Primărie a ajuns o solicitare de la compania de electricitate prin care își manifestă interesul de a extinde rețeaua și în aceste zone.

Și-au construit case moderne, utilate după ultimele tendințe dar au curent electric datorită unor improvizații care ar putea oricând să cedeze.

De pildă, o astfel de zonă este situată vizavi de CET, unde în ultimii ani s-au construit zeci de case. Deși firma de electricitate ar fi trebui să se ocupe deja de extinderea rețelei și în aceste zone, acest lucru nu s-a întâmplat.

Este vorba de terenurile oferite de municipalitate, în zona CET. Aici au fost amplasate transformatoare electrice de către Primărie pentru a se putea asigura energie electrică. De curând, compania de electricitate și gaz a venit cu o solicitare către municipalitatea pentru a vedea cu precizie care zone din oraș nu sunt electrificate.

Rețeaua de energie electrică ar urma să se extindă și în cartierul Tulbureni, acolo unde zona de case cunoaște o intensă dezvoltare .

Citeste si:

Facebook Comments