61 de ani de la moartea lui George Enescu

«Micul Mozart» a fost înmormântat la Paris

Pe 4 mai se împlinesc 61 de ani de la moartea marelui compozitor George Enescu. Venirea pe lume a geniului muzicii clasice a fost ca un miracol pentru parinții acestuia. Pe 18 august 1881 s-a născut George Enescu, al optulea copil al unei familii de învățători din Liveni, județul Botoșani.

“Am fost al optulea copil şi totusi singurul, şapte fraţi şi surori s-au născut înaintea mea. Doi au murit de mici. O angină difterică, în 1878, i-a rapus pe ceilalţi cinci. Părinţii mei au trăit trei ani într-o mare nelinişte, căci nădăjduiau ca un nou născut să şteargă nu amintirea, ci lipsa celorlalţi. Ei se rugau cu ardoare şi plecau deseori la mănăstiri pentru a-I cere Domnului să le trimită copilul mult dorit. În 1881 am venit pe lume…”, mărturisea George Enescu.

Despre talentul său se dusese vestea până în Viena, Paris și chiar în America. Enescu avea o memorie vizuală şi auditivă aproape nemaiîntâlnită până atunci. Ziarele din Franţa, Austria, Anglia îl numeau Micul Mozart, genialul copil al României.

La acea vreme se spunea că dacă s-ar pierde într-o zi toată opera lui Beethoven, nu ar fi fost nicio problemă fiindcă Enescu o va putea rescrie pe toată, din memorie. Încă de mic acesta avea probleme de sănătate. Cu toate acestea Enescu a bătut drumurile ţării, în trenuri supraaglomerate, prin maşini hurducate şi mizere, pentru a ajunge în vreun orăşel din spatele frontului. Acolo întreba unde este spitalul. Cu modestie, aproape timid, cerea voie să le cânte răniţilor.

În 1916 a cântat răniților pe linia frontului din Moldova, alături de Zavaidoc, taraful lui Fănică Luca, Elena Zamora și Maria Ventura. Elena Zamora povestește în volumul “Am slujit cântecul” despre momentele grele ale acelor zile însângerate. Cum au cântat și la Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani, în spectacolul în care a fost decorată Ecaterina Teodoroiu.

George Enescu a fost voluntar în Crucea Roşie, s-a dedicat trup şi suflet salvării răniţilor. A fost infirmier, a spălat răni şi a alinat suferinţe. Dar mai presus de toate a cântat pentru poporul lui.

În 1946 a părăsit pentru totdeauna poporul pe care l-a iubit. Cu sprijinul prietenului său, Sir Yehudi Menuhin, a făcut rost de documente, inclusiv de vize, şi a organizat un turneu de concerte în URSS, ca să nu stârnească îngrijorări şi suspiciuni. În fapt, Enescu și Maruca au plecat spre SUA pe 10 septembrie 1946, cu vaporul de la Constanţa – toată lumea crezând că pleaca să susţină mai întâi un concert în Franţa.

A primit azil în America. A stat în New York, unde a fost întâmpinat de Părintele Vasile Haţegan, de la Parohia “Sfantul Dumitru”. Aici a dat lecţii de interpretare, dar după trei luni a plecat în Franţa. A muncit şi aici: lecţii de interpretare, conferinţe, concerte. Nu a renunţat niciodată la cetăţenia română, chiar dacă francezii l-au adulat. A trăit singur, bolnav, într-un apartament micuţ din Rue de Clichy, Paris. Două camere mici şi o baie.

Cu un an înainte de a muri, George Enescu, a spus: “Viaţa mea a fost o catastrofă”.

A murit pe 4 mai 1955, după ce fusese spovedit şi împărtăşit. Pe 7 mai 1955, George Enescu a fost dus la Biserica românească din Paris, unde i-a fost săvârşită slujba religioasă ortodoxă, după care a fost îngropat în cimitirul istoric “Pere Lachaise” din Paris.

În anul 1945, George Enescu a lăsat un testament în care îşi exprima ferm dorinţa de a fi înmormântat creştineşte. Pe spatele plicului sigilat şi dat în grija avocatului său, scria: “Doresc ca înmormântarea mea să fie cât mai simplă. În schimb, să se dea cât mai multe pomeni şi daruri. George Enescu, 14 iulie 1945”.

Citeste si:

Facebook Comments