75 de intervenţii ale pompierilor botoşăneni în ultimele 48 de ore

75 de intervenţii ale pompierilor botoşăneni în ultimele 48 de ore

În ultima zi din 2016 şi prima zi din 2017, pompierii botoşăneni au avut 75 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale.

Astfel, s-a intervenit pentru stingerea a nouă incendii, acordarea primului ajutor calificat unui număr de 45 de persoane, deblocarea unei uşi, transportul unei persoane supraponderale, din locuinţă, la ambulanţă, înlăturarea pericolului de incendiu în cazul unui accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule, asigurarea măsurilor p.s.i. pe timpul unui eveniment cu public numeros.

Totodată, pompierii botoşăneni au executat 17 activităţi de recunoaştere în teren şi acţiuni de educare preventivă în domeniul situaţiilor de urgenţă.

Pe timpul intervenţiilor au fost salvate/asistate/evacuate preventiv 61 persoane.
De asemenea, au fost protejate de foc bunuri materiale în valoare de cca. 666.000 lei.

Nouă incendii în două zile

În ultimele 48 de ore, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a nouă incendii izbucnite pe raza localităţilor Stânca (oraşul Ştefăneşti), Pomârla, Teioasa (oraşul Drabani), Botoşani, Dragalina, Stăuceni, Corni şi Leorda.
Flăcările au distrus bunuri materiale în valoare de peste 20.000 de lei.

Cauzele care au generat incendiile sunt: jocul copiilor cu focul, fumatul în locuri nepermise, utilizarea unor sisteme de încălzire defecte, manipularea necorespunzătoare a petardelor, acţiunea intenţionată şi lăsarea unor aparate electrocasnice sub tensiune.
Pentru stingerea celor nouă incendii şi înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 76 de pompieri militari şi voluntari, dar şi cetăţeni.

S-au salvat şi protejat de foc bunuri materiale în valoare de cca. 536.000 lei.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani recomandă populaţiei judeţului să respecte, atât acasă, cât şi la locul de muncă, normele generale de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti şi bunuri materiale.

Citeste si:

Facebook Comments