A început circul la CL Botoșani

Consilierii PSD nu vin la ședință

A început circul la Consiliul Local Botoșani. Consilierii locali PSD au anunțat că nu vor veni la ședința programată pentru joi, 30 iunie, și convocată de primarul Cătălin Flutur.

“Motivele acestei neprezentări ţin de lipsa de transparenţă de care a dat dovadă domnul Primar Cătălin Mugurel Flutur, proiectele de pe ordinea de zi nefiind publicate in integralitate nici la momentul transmiterii prezentului comunicat, iar altele, de o importanţă majoră pentru municipiul Botoşani au fost publicate cu 48 de ore înaintea şedinţei, nefiind timp necesar pentru analizarea temelor propuse . Pe această cale tragem un semnal de alarmă asupra modului de lucru propus de domnul Cătălin Mugurel Flutur şi dorim să transmitem că vom susţine toate iniţiativele benefice pentru oraşul nostru, dar acestea să se facă într-un cadru legal şi transparent. Propunem pe această cale reconvocarea şedinţei de Consiliu Local în cel mai scurt timp”, a anunțat conducerea PSD Botoșani printr-un comunicat de presă.

Citeste si:

Facebook Comments