A treia zi de protest

Conducerea CJ Botoșani a primit un cadou de la protestatari.

Protestul asistenților medicali din Botoșani, continuă. În a treia zi de protest, asistenții medicali sunt revoltați fiindcă nimeni nu vrea să stea de vorbă cu ei. Aceștia au spus că nu vor renunța la protest până nu li se va acorda gradul principal, după ce au promovat examenul.

O altă problemă pusă pe tapet de protestatari a fost și cea legată de publicarea în mass-media locală a listelor cu salariile angajaților de la Spitalul Județean Mavromati. Lia Temciuc a precizat și care este salariul mediu real net pe care îl încasează o asistentă medicală de la Spitalul Județean. Liderul SANITAS Botoșani a venit și cu un caz concret în acest sens.

Asistenţii medicali cer conducerii spitalului să facă publice şi datele privind deficitul de personal existent la ora actuală pe secţiile spitalului.

Pentru că președintele Consiliului Județean Botoșani, Gheorghe Sorescu, a declarat că instituția pe care o conduce nu are o pușculiță cu bani pe care să le-o pună la dispoziție, cei prezenți la protest au venit cu un cadou pentru acesta. O pușculiță în care au pus câteva monezi drept chetă. După care au așezat-o pe scările de la Palatul Administrativ.

Lia Temciuc a mai precizat că această acțiune este una sindicală și nu are conotații politice. Aceasta speră ca miercuri, atunci când vin și liderii sindicali de la centru din cadrul federației, protestul să se încheie.

Citeste si:

Facebook Comments