Accident cu victimă în comuna Mihai Eminescu! Un pieton beat a fost lovit de o mașină

Accident cu victimă în comuna Mihai Eminescu! Un pieton beat a fost lovit de o mașină

Marți, 17 decembrie. în jurul orei 20:30, poliţiştii rutieri au fost sesizați prin apelul unic de urgenţă 112 despre faptul că pe drumul naţional D.N. 29 B din comuna Mihai Eminescu a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești.

În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că un tânăr de 21 de ani, din comuna Brăești, județul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe drumul naţional menţionat, a surprins și accidentat un bărbat de 39 de ani, din municipiul Dorohoi, care se deplasa neregulamentar pe partea dreaptă a drumului.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a pietonului care a fost transportat de cadrele medicale la o unitate spitalicească.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ, iar în cazul pietonului, valoarea indicată de aparatul etilotest a fost de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Poliţiştii recomandă tuturor pietonilor să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie, îndrumările agenţilor de poliţie şi semnificaţia indicatoarelor rutiere.

Pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere, pe fondul indisciplinei pietonale, pietonii trebuie să acorde o atenţie deosebită modului în care circulă pe stradă pentru că poartă nu doar responsabilitatea siguranţei lor, ci şi a celorlalţi participanţi la trafic.

Indisciplina pietonală reprezintă una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere, iar pentru prevenirea acestor evenimente, recomandăm pietonilor adoptarea unei conduite preventive şi respectarea câtorva sfaturi:

  • să se angajeze în traversarea drumului public numai prin locurile special amenajate (pe trecerea de pietoni) şi la culoarea verde a semaforului electric, acolo unde există;
  • să se asigure permanent, chiar şi atunci când se află pe trecerea de pietoni, că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă (vehiculele sunt oprite înaintea marcajului pietonal, în special când drumul are mai multe benzi de circulaţie pe sens);
  • să nu traverseze niciodată în fugă pe marcajul pietonal, indiferent de urgenţa existentă la un moment dat;
  • să nu se deplaseze pe partea carosabilă, iar acolo unde nu există trotuar sau acostament, să se deplaseze pe partea stângă a drumului, cât mai aproape de marginea acestuia;
  • pe vreme rea sau întuneric, să poarte haine de culori deschise şi/sau elemente reflectorizante, pentru a fi vizibili;
  • să nu traverseze prin spatele mijloacelor de de transport în comun, atunci când acestea sunt oprite în staţie;
  • copiii nu trebuie lăsaţi să traverseze singuri – ei sunt imprevizibili şi nu pot aprecia corect distanţele şi vitezele. Nu uitaţi – copiii imită comportamentul rutier al adulţilor!

Citeste si:

Facebook Comments