Accident grav la Lebăda

Patru persoane au ajuns la Spital

Accident deosebit de grav astăzi la Lebăda! Patru persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe, după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent de un alt autoturism. S-a întâmplat dimineață, în apropierea cartierului Alfa Land. O tânără de 33 de ani, aflată la volanul unui Mercedes a vrut să intre în curtea locuinței sale, din cartierul Alfa Land, iar după sensul giratoriu a oprit, pe linie dublă continuă, pentru a face la stânga. Femeia nu a mai apucat să facă manevra din cauză că a fost lovită puternic din spate de un autoturism VW Turan, condus de un bărbat de 44 de ani din comuna Copălău. Două persoane, pasagere în autoturismul VW Touran, au fost grav rănite și au fost transportate la spital de o ambulanță și un echipaj SMURD de Terapie Intensivă.

Polițiștii botoșăneni au efectuat măsurători și cercetări pentru a afla cu exactitate condițiile în care s-a petrecut evenimentul rutier și cine se face vinovat de producerea lui.

Din primele cercetări se pare că este vorba de o culpă comună a conducătorilor auto implicați în accident.

Citeste si:

Facebook Comments