Accident înfiorător lângă obor

Un tânăr a ajuns în comă la spital

Teribil accident de circulație lângă obor! Trei tineri au ajuns la spital în urma unui teribil accident de circulație ce a avut loc lângă oborul din oraș. O persoană a rămas încarcerată, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru a o scoate dintre fiarele contorsionate. Un tânăr de 28 de ani se afla la volanul unui autoturism marca BMW, care mergea pe strada Codrului din municipiu și care circula cu viteză foarte mare, a pierdut la un moment dat controlul volanului, iar la intersecția de lângă obor s-a izbit violent de o autoutilitară care era parcată în fața unui depozit de cherestea.

Mai apoi s-a oprit într-un gard. Impactul cu autoutilitara a fost atât de violent, încât aceasta a fost efectiv aruncată la câțiva metri distanță. Mai multe ambulanțe, dar și pompierii de la descarcerare și polițiști au ajuns la fața locului. Pompierii s-au chinuit minute în șir să scoată din mașină tânărul de 28 de ani care se afla pe bancheta din spate a mașinii și care a rămas prizonier în mormanul de fiare. Ei au fost nevoiți să decoperteze mașina.

Într-un final, tânărul a fost scos, însă starea sa era extrem de gravă. El a fost imediat preluat de cadrele medicale care l-au transportat de urgență la spital.

Un alt tânăr care se afla în dreapta șoferului a suferit răni grave și a fost transportat la spital, acolo unde a ajuns și șoferul care , se pare, se face vinovat de producerea accidentului.

Șoferul autoutilitarei care parcase pentru a încărca cherestea își amintește cu groază de momentul impactului și spune ca doar o minune a făcut ca el să fie acum în viață, autoturismul BMW trecând foarte aproape de el.

Martorii spun că șoferul de pe BMW avea viteză foarte mare.

Înainte de ajunge salvatorii oamenii din zonă au încercat să ajute victimele să iasă din mașină.

La fața locului au ajuns și polițiștii care au făcut măsurători și urmează să stabilească care sunt cauzele exacte ale accidentului care a băgat trei tineri în spital.

Citeste si:

Facebook Comments