Accidente grave pe trecere de pietoni! Un bărbat a murit, iar două copile au fost rănite

Mare atenție atunci când traversați strada!

Chiar dacă mergeți prin locuri marcate cu trecere de pietoni, trebuie să va asigurați foarte bine. Un bărbat de 60 ani a murit, după ce o autoutilitară l-a lovit pe o trecere de pietoni de pe strada Împărat Traian.

Autoutilitara înmatriculată în Bulgaria era condusă de un bărbat de 51 de ani din județul Suceava.

Se pare că acesta nu a observat pietonul care s-a angajat regulamentar în traversarea străzii prin loc marcat și l-a izbit în plin. Bărbatul a fost aruncat pe asfalt de unde nu s-a mai ridicat. La fața locului a ajuns un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă.

Polițiștii au întocmit un dosar penal și au deschis o anchetă pentru a afla cu exactitate condițiile în care s-a petrecut nefericitul eveniment rutier.

Un alt eveniment rutier a avut loc în acestă dimineață. Două adolescente de 16 și 17 ani au ajuns, la spital după ce au fost lovite de un autoturism chiar pe trecere de pietoni.

Elevele s-au angajat în traversarea străzii prin loc marcat, în fața Secției de Pediatrie a Spitalului Județean ”Mavromati”, când au fost acroșate de un autoturism Dacia Logan, condusă de un bărbat de 43 de ani.

Adolescentele au fost rănite ușor și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Circulația în zonă a fost oprită pentru mai multe minute.

Citeste si:

Facebook Comments