Aglomerație de nedesris la Pașapoarte și la Permise

Activitatea de la Permise, blocată de o defecțiune informatică

August este luna în care botoșănenii plecați la muncă în străinătate vin acasă în vacanță, și totodată își reînoiesc o serie de documente necesare. Iar acest lucru s-a văzut foarte bine astăzi la Serviciile de Permise și Pașapoarte. Sute de oameni au luat cu asalt cele două instituții în speranța că își vor rezolva cât mai repede problemele. La Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule, dimineață aproape că nu aveai unde să arunci un ac.

Oamenii au umplut holul instituției încă de la primele ore ale dimineții. Și de parcă aglomerația nu ar fi fost suficientă, ei au aflat că nu își pot rezolva problemele din cauza unei defecțiuni informatice.

Astfel din cauza unui server care a picat astăzi nu s-au putut elibera permisele preschimbate, nu s-au emis autorizații de circulație provizorie și nici nu s-au făcut programări pentru proba practică a examenului auto. Și serviciul de paşapoarte este suprasolicitat în această perioadă. Din cauza numărului foarte mare de solicitări în această lună, datorat întoarcerii botoşănenilor din străinătate, reprezentanţii Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Pasapoartelor Simple abia mai fac față solicitărilor. Zilnic, sute de botoșăneni merg la sediul instituției de pe Bulevardul Mihai Eminescu, iar pentru a face faţă tuturor cererilor, toţi cei care au nevoie de preschimbarea documentelor de călătorie trebuie mai întâi să îşi facă o programare.

O parte dintre angajaţi şi au anulat concediile pentru a putea rezolva problemele în cel mai scurt timp.

Șeful Serviciului de Pașapoarte, Viorel Gaidur susține că față de anii trecuți, în acestă vară numărul botoșănenilor care se adresează instituției a crescut chiar și de 100 de ori.

Cererile se vor soluţiona în una-două zile de la data programării.

Citeste si:

Facebook Comments