Ajutoare în plus pentru crescătorii de rase pure

200 de euro pentru un exemplar

Fermierii care cresc animale din rase pure vor primi, începând cu acest an, subvenţii suplimentare, adică până la 200 de euro, pentru fiecare exemplar. Este vorba despre rasele locale aflate în pericol de abandon din România, iar Uniunea Europeană oferă sprijin financiar de încurajare şi motivare a fermierilor.

Aceste ajutoare, acordate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, se vor plăti prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Botoșani. Aceste plăți se vor face, cel mai probabil începând din luna aprilie.

Cererile depuse se află în faza verificărilor, după care urmează autorizarea la plată şi virarea efectivă a banilor. Din datele de la APIA Botoșani, deocamdată sunt 17 posibile ferme beneficiare, acesta fiind numărul de cereri depuse la Botoşani pentru acest tip de subvenţie.

Rasele pure aflate în pericol de abandonare, crescute, în prezent, în fermele din judeţ, sunt Karakulul de Botoşani, din familia ovinelor şi “Carpatina” din familia caprinelor. Numărul total de animale depăşeşte 2.200 de exemplare. Cuantumul subvenţiilor care ar putea fi plătite după verificări se ridică este de aproximativ 30.000 de euro, fonduri plătite înafara subvenţiei standard.

Citeste si:

Facebook Comments