Ajutoare pentru bolnavii de la Sanatoriul Podriga

Ajutoare pentru bolnavii de la Sanatoriul Podriga

Ajutoare pentru bolnavii de la Sanatoriul de Neurospsihiatrie de la Podriga.

La aproape o lună de zile de când a rămas fără autorizația sanitară de funcționare, Sanatoriul de la Podriga a pierdut și finanțarea de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate Botoșani. Conducerea unității medicale a anunțat săptămâna trecută că în cont mai aveau doar 8.000 de lei, bani insuficienți pentru a asigura hrana și medicația bolnavilor.

La inițiativa deputatului liberal Cristian Roman, în curtea Casei Armate din municipiul Botoșani a fost amenajat un cort pentru colectarea de produse alimentare necesare pentru hrana bolnavilor de la Sanatoriul Podriga.

Încă de la primele ore ale dimineții, șapte cetățeni au venit la cortul amplasat în curtea Casei Armatei și au adus diverse produse alimentare, cum ar fi apă, făină, orez, ulei, zacuscă, toate acestea urmând să ajungă la Sanatoriul de la Podriga. Și prefectul Dan Nechifor, care a mers să vadă cum merge acțiunea de strângere de ajutoare pentru cei 70 de pacienți, a spus că va dona alimente pentru aceștia. Cortul va fi deschis până vineri, inclusiv, între orele 08.00-20.00, iar dacă va fi nevoie se vor primi produse și în weekend.

Invitat la inaugurarea Centrului Comunitar de Zi, prefectul Dan Nechifor a solicitat și ajutorul Crucii Roșii din Botoșani în această acțiune umanitară pentru bolnavii de la Sanatoriul Podriga.

În ceea ce privește situația Sanatoriului Podriga, Direcția de Sănătate Publică a anunțat că nu va emite o nouă autorizație până când calitatea apei nu va fi conformă.

Citeste si:

Facebook Comments