Alege să fii voluntar!

Alege să fii voluntar!

ALEGE SĂ FII VOLUNTAR! VĂ AŞTEPTĂM ALĂTURI DE NOI!

11 botoşăneni ni s-au alăturat în cadrul proiectului “Salvator din pasiune”, până în prezent. Aceştia şi-au exprimat dorinţa de a încheia un parteneriat cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani. În baza contractelor de voluntariat, după parcurgerea programelor de pregătire, vor putea participa, alături de salvatorii profesionişti, la misiunile de intervenţie, atât pentru acordarea primului ajutor calificat, cât şi pentru înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă.

Provocarea de a deveni voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din România a fost lansată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, pe 10 mai.
Demersul are la bază beneficiile activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităţilor pe timpul situaţiilor de urgenţă, dar şi pentru prevenirea lor.

Proiectul, intitulat „Salvator din pasiune”, se va derula în perioada 10 mai – 29 iulie a.c., interval de timp structurat în trei etape ce presupun recrutarea şi înscrierea candidaţilor, analizarea dosarelor şi încheierea contractelor de voluntariat. Depunerea dosarelor se face până pe data 20 iunie.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele:
– vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani;
– apt din punct de vedere medical;
– să nu fi fost condamnat pentru săvârşirea infracţiuni lor cu intenţie;
– să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

Dosarul candidatului trebuie să conţină: cererea de înscriere, certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani), copie după actul de identitate, avizul psihologic, actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare, adeverinţa medicală şi acordul părinţilor/tutorelui legal, pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obţinute accesând site-ul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă – www.igsu.ro sau site-ul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani – www.isubotosani.ro. Totodată, puteţi cere detalii la adresa e-mail relatii_publice@isubotosani.ro.

Citeste si:

Facebook Comments