Ambulanţă împotmolită în noroi în municipiul Botoşani

Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani a rămas împotmolit pe un drum neasfaltat.

S-a întâmplat ieri seară pe strada 1 Mai, din municipiu. În ambulanță se afla și o pacientă de 88 de ani. Deşi iniţial s-a încercat tractarea ambulanţei de către o altă autospecială sosită să preia pacienta, abia după intervenţia pompierilor, echipajul de ambulanţă a fost scos.

Ambulanţa a rămas împotmolită la intersecţia străzilor 1 Mai cu Libertăţii.

Pentru că în momentul incidentului în autospecială se afla o pacientă, echipajul a solicitat intervenţia unei alte autospeciale care să transporte pacienta la spital. Ajunsă la faţa locului ce-a de-a doua ambulanţă, a preluat pacienta dar a încercat şi tractarea primei autospeciale.

Martorii la incident spun că strada cu pricina a fost turnat de curând prundiş, pentru a acoperi gropile mari existente.

Intervenţia a eşuat şi a fost nevoie de ajutorul pompierilor pentru a scoate echipajul de ambulanţă.

Odată ajunşi la faţa locului, salvatorii au fololsit mijloacele din dotare şi au scos ambulanţa.

Citeste si:

Facebook Comments