Anchetă la Mavromati

Conducerea Spitalului Județean Mavromati Botoșani va dispune efectuarea unei anchete la Secția de Obstetrică și Ginecologie, după ce un bebeluş s-a născut mort.

Au fost sesizați și reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean.Cu toţii aşteaptă concluziile medicilor legiști.

Ştefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Mavromati spune că Serviciul Anatomiei Patologice din cadrul Spitalului şi-a declinat competenţa în cazul bebeluşului mort. Cu alte cuvinte cazul a fost preluat de serviciul de medicină legală.

Este vorba despre cazul pruncului mort în maternitate.

Mama în vârstă de 18 ani s-a prezentat duminică dimineaţa la Secția de Obstetrică și Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă . Aici, spune ea, deşi avea dureri nu a fost consulatată de niciun medic după internare.

Asistentele i-ar fi spus că bătăile inimii fătului nu se mai aud.

Abia apoi medicul care era de gardă a hotărât trimiterea mamei în sala de naşteri. După naştere medicii i-au spus că bebeluşul era mort. Tânăra acuză cadrele medicale pentru neglijenţă . Ea susţine că a fost periodic la controalele necesare şi că pruncul trăia când a ajuns la spital.

Cadrele medicale de la Mavromati o contrazic pe mamă spunând că fătul nu mai prezenta semne vitale când a ajuns la spital.

Ba mai mult decât atât spun că sarcina nu a fost una monitorizată. Trupul neînsufleţit al bebeluşului a fost ridicat de la morgă de tatăl micuţului marţi seara. Familia mai are încă un copil acasă. Se aşteaptă rezultatele autopsiei pentru a stabili circumstanţele decesului copilului.

Urmează să fie demarată o anchetă în cadrul spitalului pentru investigarea decesului bebeluşului.

Citeste si:

Facebook Comments