VIDEO! Angajații din învățământ au protestat în fața Prefecturii

Peste 100 de angajaţi din învăţământ au protestat azi dimineaţă în faţa Prefecturii, după ce luni la rândul reprezentanţii Guvernului le-au ignorat problemele şi revendicările. Acum au ieşit în stradă pentru că se simt discriminaţi. Deşi lucrează pentru venitul minim pe economie, au fost omişi la majorările salariale din martie şi, mai mult, nu pot primi nici sporuri. Toate acestea sunt doar o parte dintre nemulţumirile personalului nedidactic şi al celui auxiliar din grădiniţele, şcolile şi liceele botoşănene.

Situaţia stă în felul următor, spun femeile şi bărbaţii care au ieşit azi în stradă. Lună de lună, indiferent de vechime sau calificare, primesc în mână aceiaşi bani, minimul pe economie. N-au primit nimic în plus la începutul acestui an, deşi a fost anunţată şi pentru ei o creştere de 20 %. În schimb, ar fi putut primi un spor de câteva procente dar regulamentul de acordare a lor a fost blocat. Mai mult decât atât, din urmă îi apasă şi probleme mai vechi, legate de legea salarizării unitare de anul trecut.

Concret, este vorba despre îngrijitori, bucătari, femei de serviciu sau muncitori de întreţinere, care, alături de contabili sau secretari, constituie aproximativ 20 % dintre angajaţii din educaţie. În Botoşani sunt peste o mie de oameni, care nu vor mult, doar să fie trataţi la fel şi să nu mai fie daţi la o parte.

Totodată, oamenii mai vor să se deblocheze regulamentul de sporuri şi modificarea legii salarizării. 6 mii de oameni lucrează în sistemul de învăţământ botoşănean, dintre care aproximativ 5 mii sunt cadre didactice.

Citeste si:

Facebook Comments