„Arta de a educa sufletul copilului”

„Arta de a educa sufletul copilului”

Metodele de educare a copiilor în lumea antică apar într‑o formă relativ sistematizată în omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur. Aici regăsim sfaturi, îndemnuri și exemple care uimesc prin profunzimea lor. Desigur, în perioada modernă, lucrurile s‑au mai schimbat, dar, din nefericire, accentul pus pe saturarea psihică a copiilor cu informații a condus la o minimalizare a dezvoltării comportamentale benefice a acestora. Așadar, este un prilej potrivit să analizăm cum pot să fie îmbunătățite metodele pedagogice prin educația duhovnicească a Bisericii.

Până la începutul secolului XX, Biserica a susținut o mare parte din școlile existente, iar învățătorii și profesorii prezenți în acestea erau adesea clerici. În mod clar, odată cu schimbarea sistemului de învă­țământ, ponderea educării spirituale a copiilor a scăzut considerabil, ajungându‑se chiar la si­tuația de a fi exclusă complet, așa cum s‑a întâmplat în perioada comunistă. Cu toate acestea, mulți părinți recunosc valabilitatea și utilitatea orei de religie, dar și a practicii mersului regulat la slujbe pentru propriii copii. Acest fapt este semnalat de Sfântul Ioan Gură de Aur: „Aici este pricina că nu ne îngrijim nici de mântuirea copiilor și nici de mântuirea noastră. Avem numai un singur scop în viață: să ajungem cât mai bogați, să lăsăm copiilor avere; aceia, iarăși altora, iar aceia, celor de după ei, ajungând niște oameni care trec averile și moșiile din mână în mână, dar nu stăpâni. Din pricina aceasta este atâta prostie în lume, din pricina aceasta socotim mai de puțin preț pe copiii noștri decât pe robi […]. Dacă ai un catâr, mare îți este grija să găsești un vizitiu bun și priceput; să nu fie crud, hoț sau bețiv și să‑și cunoască meseria. Dar când e vorba să căutăm un pedagog pentru sufletul copilului nostru, îl luăm la întâmplare pe cel dintâi venit. Și doar nu este o artă mai mare ca aceasta. Care artă poate fi egală cu arta de a educa sufletul copilului, de a‑i forma mintea tânărului?” (Sf. Ioan Gură de Aur, „Omilia a LIX‑a la Matei”, VII, în: Scrieri III. Omilii la Matei, PSB 23, EIBMBOR, 1994, pp. 694‑695). În concluzie, accentul pus pe studiu este unul foarte bun, pentru că avem nevoie ca propriii copii să fie instruiți și bine pregătiți, dar, atât timp cât nu ne învățăm copiii să se roage, atât timp cât nu îi împărtășim și nu îi ajutăm să progreseze spiritual, în realitate efortul nostru se poate risipi foarte repede.

Importanța educației spirituale

Sunt foarte mulți copii buni la învățătură, dar care nu se pot adapta la realitatea zilelor noastre și care suferă derapaje psihologice, la fel cum sunt alții, mai slabi la învățătură, care se lasă prinși în tentații precum drogurile, alcoolul sau o viață promiscuă. Toate acestea se nasc din lipsa legăturii cu Dumnezeu a copiilor. Acest fapt este, din nou, remarcat de Sfântul Ioan Gură de Aur: „Trândăvia noastră este de vină dacă ajung niște răi copiii noștri; pentru că nu le sădim dintru început, din fragedă vârstă, credința în suflet. Ne străduim să învețe toată știința profană, să slujească în armată; și pentru aceasta cheltuim bani, ne rugăm de prieteni, umblăm la unul și la altul; dar ca să ajungă slăvit în fața Împăratului îngerilor, nu spunem cuvânt! Îl lăsăm să se ducă des la teatru, dar nu‑l silim niciodată să vină la biserică. De vine o dată sau de două ori copilul la biserică, apoi vine aici de mântuială, la întâmplare și în zadar, ca să se distreze. N‑ar trebui să fie așa. Ci, după cum le cerem socoteală de lecții când îi trimitem la școală, tot așa și când îi trimitem la biserică, dar mai bine zis, când îi ducem la biserică. N‑ar trebui să punem pe alții să‑i ducă la biserică, ci noi înșine să‑i luăm de mână și să‑i aducem aici și să le cerem să țină minte predica și învățătura ce o aud. Așa, da, așa ne va fi mai ușoară îndreptarea copiilor noștri” (Sf. Ioan Gură de Aur, „La cuvintele: «Văduva să nu fie înscrisă dacă are mai puțin de șaizeci de ani»; și despre creșterea copiilor; și despre milostenie”, 10, în: Despre schimbarea numelor. Despre răbdare. Despre milostenie. Despre tăria credinței. Despre propovăduirea Evangheliei și alte omilii, EIBMBOR, 2006, p. 361). Prin urmare, educația obișnuită trebuie însoțită și de una spirituală, care să sprijine și să conducă la profunzime sufletele copiilor.

Ce iubim mai mult: patimile sau virtuțile?

Unii părinți își doresc să acorde copiilor și o educație spirituală, dar, din nefericire, viața lor contrazice profund ceea ce încearcă să transmită mai departe. Nu putem să oferim copiilor doar exemple teoretice despre viața creștină, trebuie ca noi înșine să fim creștini cu adevărat, nu doar cu vorba. De aceea, dacă dorim ca și copiii noștri să se roage, să se împăr­tășească frecvent cu Sfintele Taine, să fie nu doar politicoși, ci în mod real milostivi și iubitori cu cei din jurul lor, atunci trebuie să facem ca părinți aceleași lucruri. Mulți părinți se laudă cu reușitele propriilor copii, dar ar trebuie să se străduiască și ei să nu fie mai prejos: „Să nu ne mândrim cu copiii noștri buni, dacă nu avem și noi virtutea lor, nici cu părinții noștri vrednici, dacă nu avem și noi purtarea lor. Se poate să nu fie tată cel care are copii și să fie tată cel care n‑are copii. De aceea, Hristos, altădată, când o femeie I‑a spus: «Fericit este pântecele care te‑a purtat și pieptul la care ai supt» (Luca 11, 27), nu i‑a spus: «Nu M‑a purtat pântecele!», nici: «Nu am supt la piept!», ci: «Cu adevărat fericiți sunt cei care fac voia Tatălui Meu!» (Luca 11, 28). Vezi, dar, că Hristos, în toate împrejurările, nu tăgăduiește înrudirea Sa de sânge, dar mai adaugă și înrudirea prin virtute” (Sf. Ioan Gură de Aur, „Omilia a XLIV‑a la Matei”, II, în: Scrieri III…, p. 521). De multe ori, copiii își doresc să ducă o viață mai apropiată de Dumnezeu, iar părinții lor, comportându‑se cu lipsă de înțe­lepciune, îi împiedică și le creează multe greutăți. Câteodată, tinerii își doresc să postească și părinții le țin prelegeri despre folosul cărnii și al lactatelor; alteori, își doresc să facă milostenie și, iarăși, părinții se trezesc ținând cuvântări despre prudența financiară. Când tinerii vor să meargă la biserică, părinții încep să le spună că n‑au făcut curat, sau că n‑au gătit, sau că n‑au făcut altă treabă, în loc să aștepte cu puțină răbdare ca aceștia să se întoarcă și să facă atunci ceea ce li se cere. Aceasta arată că părinții își doresc să aibă copii cu care să laude, dar nu neapărat copii virtuoși. De aceea, așa cum vom vedea în materialul următor, părinții îi pot afecta pe cei mici, propunându‑le mai mult slujirea patimilor, decât pe cea a virtuților creștine, tocmai din cauza neștiinței lor în ceea ce privește Biserica.

 

Sursa: ziarullumina.ro

Citeste si:

Facebook Comments