Astăzi: FC Botoșani – Petrolul Ploiești

Partida începe la 20.30

Cu gândul la victorie! Așa vor juca în acestă seară elevii lui Cristi Pustai, în fața propriilor suporteri! În prima partidă din play-out, FC Botoșani întâlnește formația clasată pe ultima poziție a clasamentului, Petrolul Ploiești. Botoșănenii au mare nevoie de victorie în această partidă, mai ales că joacă acasă. De cealaltă parte și ploieștenii vin hotărâți să câștige.

”Pentru noi de acum înainte fiecare joc va fi vital și sper ca începând de vineri, cu cel de la Botoșani, să începem să câștigăm pentru că s-a creat o diferență destul de mare față de echipele pe care încercăm să le depășim în clasament. La Botoșani întâlnim o echipă care nici ea nu se află într-un moment foarte bun, pentru că astfel ca și noi a pierdut ultimile trei partide, și sper ca în acest meci să vină prima victorie pentru noi”, a declarat înaintea partidei din această seară, antrenorul ”lupilor galbeni”, Constantin Schumacher.

Înaintea acestui meci, FC Botoșani se află pe poziția a 10 a a clasamentului cu 13 puncte. Partida din acestă seară, de pe Municipal, va fi condusă la centru de bucureșteanul George Rădulescu, ajutat la cele două margini de Marius Nicoară, din Drobeta Turnu-Severin și Daniel Hulubei din Vaslui.

Meciul va începe de la ora 20.30, iar prețul unui bilet este de 10 lei.

Citeste si:

Facebook Comments