Atenție, soferi! Înmatricularea mașinii se va suspenda la expirarea ITP-ului sau dacă autovehiculul nu va figura pe numele cumpărătorului

Atenție, soferi! Înmatricularea mașinii se va suspenda la expirarea ITP-ului sau dacă autovehiculul nu va figura pe numele cumpărătorului

Începând cu data de 20 mai poliţiştii pot dispune suspendarea înmatriculării în cazul în care inspecţia tehnică periodică a vehiculului nu este valabilă, precum şi dacă noul proprietar nu a solicitat transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.

Începând cu data de 20 mai 2018, vor intra în vigoare o serie de prevederi care modifică şi completează OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice din România.

Astfel, printre noutăţi se numără suspendarea înmatriculării, care reprezintă o operaţiune administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi de a utiliza un vehicul pe drumurile publice.

Conform legii, va fi aplicată suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului pentru care inspecţia tehnică periodică nu este valabilă.

În cazul depistării în trafic a unui vehicul a cărui inspecţie tehinică periodică a expirat, pe lângă sancţiunea contravenţională principală, poliţiştii vor reţine şi certificatul de înmatriculare, plăcuţele cu numărul de înregistrare şi se va elibera dovadă fără drept de circulaţie.

Citeste si:

Facebook Comments