VIDEO! Au scăpat ca prin minune!

Au avut zile! Doi botoșăneni pot spune că au mai primit o șansă de la viață după ce mașina în care se aflau s-a făcut zob în urma unui accident rutier ce a avut loc pe drumul ce leagă municipiul Botoșani de Săveni.

Mașina a sărit de pe pod și a ajuns într-o râpă. Atât șoferul cât și pasagerul au rămas încarcerați.

Evenimentul rutier a avut loc astăzi în jurul amiezii. Șoferul în vârstă de 45 de ani se deplasa dinspre Botoșani către Săveni, iar după comuna Ungureni, acesta a pierdut controlul volanului.

După ce a lovit capătul unui parapet metalic de pe marginea drumului autoturismul s-a izbit de un cap de pod și a sărit de pe șosea. În urma impactului autovehiculul a ajuns în râpă, iar pasagerul și șoferul au rămas încarcerați.

Martorii au sunat de urgență la 112. În câteva minute la fața locului au ajuns o autospecială cu apă și spumă de la Săveni și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă.

După câteva minute bune, salvatorii au reușit să scoată din autoturismul puternic avariat cele două victime. Echipajul medical i-a transportat apoi de urgență la spital.

Șoferului i-au fost recoltate probe biologice pentru a se stabili dacă acesta consumase sau nu băuturi alcoolice.

Citeste si:

Facebook Comments