Bacalaureat 2019. Ministerul Educaţiei plănuieşte iar experimente pe elevi

Bacalaureat 2019. Ministerul Educaţiei plănuieşte iar experimente pe elevi

Probele scrise de la Bac s-ar putea desfăşura în iulie, iar competenţele cu o lună înainte. Cel puţin aşa prevede o propunere a Ministerului Educaţiei pentru anul şcolar ce urmează. Experţii în Educaţie spun că un astfel de calendar i-ar dezavantaja pe elevi, existând posibilitatea chiar să le scadă performanţele. De altfel, în ţări precum Franţa sau Germania probele se defăşoară pe parcursul a două trimestre sau chiar ani.

Reamintim că anul acesta, în urma insistenţele asociaţiilor care reprezintă elevii, competenţele lingvistice şi digitale au fost susţinute pentru prima dată în luna februarie, iar probele scrise au fost susţinute în intervalul 25-28 iunie.

Oricum, condiţiile meteorologice în vederea susţinerii examenului de Bacalaureat în iunie sunt greu de suportat pentru că este foarte cald. Dacă le muţi în luna iulie, nu faci decât să-i supui pe elevi la un tratament şi mai inuman. Este greu pentru un candidat să se concentreze timp de trei ore la un examen când este caniculă, iar în şcoală nu există aer condiţionat. Parcă nu ar fi îndeajuns stresul care vine odată cu aceste evaluări“, atrage atenţia expertul în politici educaţionale de la Societatea Academică din România, Alexandru Manda.

Citiți continuarea articolului pe www.adevarul.ro

Citeste si:

Facebook Comments