Banii statului aruncați pe certurile dintre fermieri

Banii statului aruncați pe certurile dintre fermieri

Statul român a stricat orzul pe gâște la Dângeni.

Echipamente de mii de euro plătite de Guvern pentru ajutorarea micilor fermieri, zac nefolosite de doi ani în depozitul Primăriei. Și asta după ce, fermierii pe care statul a vrut să-i chivernisească, s-au certat între ei și au desființat singura asociație a crescătorilor de vite din comună. Acum au ajuns din nou la cheremul intermediarilor.

În 2014, statul român oferea ajutoare în echipamente pentru asociațiile de mici fermieri din toată țara.

Peste 200 de crescători de vaci de lapte din comuna Dângeni s-au grupat într-o asociație pentru a beneficia de ajutorul Guvernului. Au cerut inclusiv instalații performante pentru răcirea laptelui. Banii au ajuns în același an și au fost cumpărate patru tancuri de răcire a laptelui, necesare înființării unui centru de colectare în comună.

În acest mod, fermierii puteau negocia direct cu procesatorii de lapte și scăpau de intermediari și de prețurile prea mici pentru o muncă prea asiduă.

Culmea echipamentele de aproximativ 4000 de euro, au ajuns însă să zacă de doi ani, sigilate, într-o baracă a Primăriei Dângeni. Motivul este simplu. După numai trei luni, fermierii s-au certat, au desființat asociația și au dat cu piciorul unei șanse de a prospera în afaceri.

Edilul din Dângeni spune că mulți fermieri sunt atrași de intermediari cu prețuri promoționale tocmai pentru a nu se asocia.

De altfel mulți fermieri botoșăneni, nici nu vor să audă de asociații. Sunt convinși că nu mai există oameni cinstiți și că există riscul să fie furați de partenerii de afaceri.

Preferă în schimb să lucreze cu intermediarii, deși singuri recunosc că nu-și scot nici măcar banii investiți în vacile de lapte.

Autoritățile spun că este greu să-i convingă pe fermieri să se organizeze. Și asta în condițiile în care, fără asociații care să poată beneficia de subvenții și tot felul de facilități, mulți fermieri vor ajunge la sapă de lemn.

Cele patru tancuri de răcire a laptelui de la Dângeni, nefolosite de nimeni, vor fi vândute de către Fisc pentru recuperarea prejudiciului.

 

Citeste si:

Facebook Comments