Bătrânețea, haină grea

Bătrânețea, haină grea

Un milion de bătrâni îşi petrec ultimii ani din viaţă în singurătate şi nevoi.

Ajutorarea şi protejarea vârstnicilor este o problemă delicată ce ar trebui să intereseze pe toată lumea. Odata cu înaintarea în vârstă , aceştia îşi pierd puterile , iar din lipsă de ajutor la momentul potrivit pot ajunge o povară pentru membrii familiei.

Copleşiţi de boli şi singurătate bătrânii nu găsesc puterea necesară să se despărtă de casa unde au locuit o viaţă sau de lucrurile care le trezesc amintiri.Și puțini sunt cei care se încumetă să apeleze la ajutoare specializate, în centrele pentru bătrâni. Există însă şi soluţii pentru aceşti oameni în funcţie de starea lor de sănătate sau bugetul deţinut. Momentan, în judeţul Botoşani sunt puţine centre private unde pot apela familiile care îşi doresc rudele în siguranţă cu supraveghere permanentă.

Persoanele care apelează la astfel de centre pot alege să rămână aici o perioadă scurtă de timp. Atunci cand familiile pleacă în concediu sau nu au timpul necesar să îi ingrijească. Însă, dacă își doresc, ei pot să rămână acolo până la sfârşitul vieţii.

Beneficiarii, bătrânii care locuiesc deja în astfel de centre, se arată încântaţi de ce au acolo. Pentru mulți dintre ei, colegii și personalul bine pregătit care care grijă de vârstnici, sunt deja o familie. Familia care, poate, pe ei i-a abandonat.

Oamenii sunt fericiți că se pot bucura de o bătrânețe liniștită. Au un acoperiș desupra capălui, mâncare caldă în fiecare zi ..și o vorbă bună spusă atunci când au mai multă nevoie.

Citeste si:

Facebook Comments