VIDEO! Botoșăneanca care transformă fanteziile copilăriei în capodopere

Talentul și pasiunea nu cunosc niciun fel de limită sau graniță. Iar cel mai bun exemplu este oferit de o tânără artistă botoșăneancă care a reușit să facă cunoscut basmul tradițional românesc în Marea Britanie.

”Zâna Zorilor”, povestea care a încântat copilăria multor botoșăneni a prins viață într-o carte editată în țara lui Shakespeare sub pensula dibace a unui grafician.

SOMAX TV, vă invită să o cunoașteți pe artista Daniela Olaru, într-un reportaj în exclusivitate realizat de Cosmin Zamfirache și Wily Ungureanu.

Daniela Olaru este o tânără artistă din Botoșani, care la doar 21 de ani are foarte multe de spus în domeniul artelor vizuale. Este studentă la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași la secția de grafică și a reușit să impresioneze în Marea Britanie cu talentul și imaginația sa.

Mai precis a reușit să facă cunoscută în Anglia, povestea tradițională românească „Zâna Zorilor” prin intermediul graficii. Totul a început cu o bursă obținută de Daniela, la Universitatea de Arte din Manchester. Acolo a realizat un proiect de carte ilustrată în acuarelă, având ca temă basmul tradițional românesc într-o interpretare vizuală personală.

Proiectul Danielei a stârnit interesul britanicilor, mai ales a artiștilor. Aceștia erau fascinați de acțiune dar și de prezentarea grafică a tinerei artiste botoșănence.

”Zâna Zorilor” este însă doar o mică parte din creația Danielei Olaru. Tânăra artistă a reușit în anii petrecuți la Liceul de Arte ”Ștefan Luchian„ să obțină numeroase premii pentru lucrările realizate și la doar 20 de ani a fost recompensată pentru talentul său cu organizarea unei expoziții personale de grafică la Mediaș.

Talentul artistic al Danielei Olaru, nu s-a reflectat doar în artele plastice. Tânăra a început cu lecțiile la pian, cu premii și olimpiade câștigate în lumea muzicii clasice. O dezamăgire a îndreptat-o însă către cealaltă pasiune, grafica.

Grafica este însă adevărata menire a tinerei botoșănence, așa cum recunoaște singură. Lumea ei este populată cu dragoni,personaje misterioase și tărâmuri de basm. Un univers pe care Daniela Olaru îl explorează și îl împărtășește tuturor prin intermediul culorii și al formelor.

Cu pensula sau creionul desenează lumi în care orice om și-a legănat copilăria sau la care încă visează. De altfel una dintre dorințele tinerei artiste este să ilustreze cărți de basme și povești, prin care să readucă bucuria mitologiei și a fanteziei.

Citeste si:

Facebook Comments