Botoșăneanul canonizat pentru sfințenia și exemplul său. Suferințele și harul Sfântului Ioan Iacob Hozevitul

Sfințenia se naște din credință, smerenie și suferință pământească.

Cel puțin asta ne arată viața și exemplul lui Ioan Iacob Hozevitul, un adevărat sfânt al neamului românesc. Viața sa de sihastru din pustiurile Hozevei, în ”Țara Sfântă” sunt un exemplu de sfințenie și credință, iar scrierile sale de învățătură sunt renumite în toată lumea. Este cunoscut și apreciat în toată lumea ortodoxă iar moaștele sale sunt așezate cu mare cinste în Israel, în apropiere de Ierihon. Puțini știu însă că Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a fost născut și crescut în ținuturile Botoșaniului, în comuna Păltiniș, într-o mică căsuță.

Unul dintre cei mai noi sfinți din calendarul ortodox, Ioan Iacob Hozevitul, este venerat în satul natal, iar în semn de recunoaștere i-a fost reconstruită casa copilăriei sale, transformată într-un muzeu. De muzeu se ocupă, autoritățile locale și sătenii și toți sunt fericiți că pot să păstreze amintirea celui ce reprezintă pentru întreaga comunitate sfințenia. Aglaia Sârbu, o fostă asistentă medicală, ne prezintă impresionată casa sfântului. Este o locuință mică, țărănească, așa cum se construia acum 100 de ani în nordul Moldovei. Acolo s-a născut Ioan Iacob la 23 iulie 1913, într-o familie de țărani.

În expoziția muzeală din căsuță, se află toate lucrurile care au aparținut odată familiei sale.Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a rămas o prezență vie, în sat, chiar și la mai bine de jumătate de secol de la moartea sa. Verișoara sa, astăzi în varstă de 93 de ani, își aduce și astăzi aminte de tânărul călugăr care le aducea cruciulițe și icoane de la Mănăstirea Neamțului, unde se nevoia. Când vorbește de Sfânt, fața bătranei se luminează, iar ochii îi strălucesc.

Tanti Georgeta, își aduce aminte că viața sfântului Ioan Iacob a fost grea și aspră. Micuțul Iluță, cum era cunoscut în sat, un puști firav, a trăit o copilărie de coșmar. A rămas orfan de mamă de la șase luni, iar de tată de la doar 2 ani. Când orice copil se bucură de mângâierea părintească,de atenție și de jucării, micuțul Iluță, era singur pe lume. Este crescut de o bunică, dar și de oamenii din sat.

În curând I-a murit și bunica Maria, cea care-l avea în grijă. Iluță, rămâne al nimănui. Copilăria, a însemnat mai mult suferință pentru Ioan Iacob. Printre lacrimi, tanti Georgeta își aduce aminte și astăzi de suferințele micuțului Iluță.Totodată copilul necăjit, luat acum sub aripă de unchiul Alecu și crescut alături de copii săi, simțea o uriașă chemare duhovnicească. Era blând, credincios și foarte bun la învățătură. Dorința sa cea mai mare, era să fie călugăr. De altfel asta s-a și întâmplat, când a primit un semn din ceruri, în timp ce muncea la câmp.

La Neamț Ioan Iacob Hozevitul a dus o viață duhovnicească exemplară iar din 1939, sihastrul Ioan Iacob a plecat și s-a nevoit un an de zile în pustiurile din Țara Sfântă, fiind unul dintre puținii călugării ajunși acolo. În 1947, este hirotonit diacon și mai apoi preot în Biserica Sfântului Mormânt din Israrel. Ioan Iacob este renumit pentru viața sa duhovnicească exemplară dar și pentru scrierile sale. Chiar și după moartea sa prematură, la 47 de ani, în 196˛0, Sfântul Ioan Iacob a rămas viu în memoria credincioșilor. Oamenii din Păltiniș îi simt și astăzi prezența în sânul comunității. Casa copilăriei sale, este considerată loc de reculegere de oamenii din sat. Oamenii vorbesc despre experiențele lor cu lacrimi în ochi.

Biserica Ortodoxă Română, a hotărât în 1992 trecerea lui Ioan Iacob Hozevitul în rândul sfinților, având în vedere faptele și moaștele sale păstrate în Israel. Sfântul Ioan Iacob spus și cel de la Neamț este prăznuit pe 5 august, data morții sale.

Citeste si:

Facebook Comments