VIDEO! Botoșăneni țepuiți de o firmă de turism

Și-au programat vacanțele pentru 2018, au economisit bani sau chiar s-au împrumutat pentru un concediu, iar recent au aflat că firma de turism la care plătiseră a falimentat.

Patronul societății s-a sinucis în urmă cu mai bine de o lună iar mii de români au rămas cu paguba care se ridică la peste 11 milioane de euro. Printre aceștia sunt și botoșăneni care au început să depună reclamații la Protecția Consumatorului.

Omnia Turism este firma care a lăsat cu ochii în soare zeci de botoșăneni. Societatea nu avea un sediu la Botoșani dar încheiase parteneriate cu mai multe agenții de turism din municipiu, prin intermediul cărora își vindeau vacanțele.

Firma cu sediul în București funcționa din 1991 iar până acum nu au existat probleme. În luna octombrie patronul Omnia Turism s-a sinucis moment în care a ieșit la iveală faptul că sunt goale și conturile turoperatorului.

Botoșănenii au aflat de la televizor de faptul că nu vor mai putea merge în vacanțe, că au pierdut banii plătiți în avans și au început să se prezinte la Protecția Consumatorului.

Din păcate comisarii de la Protecția Consumatorului de la Botoșani nu pot demara un control și asta pentru că agenția de turism nu are sediu la Botoșani.

8500 de români și-au achiziționat vacanțe prin Omnia Turism pentru anul 2018 iar prejudiciul este de peste 8 milioane de euro.

Citeste si:

Facebook Comments