VIDEO! Botoșănenii o duc tot mai greu

Laptele e mai scump, la fel sunt legumele şi cea mai mare parte dintre celelalte produse din coşul de consum. De la începutul anului, măsurile luate de Guvern au dus la o creştere generalizată a preţurilor în pieţe, supermarketuri sau a celor din facturile la utilităţi. Potrivit informaţiilor oficiale, la peste 5 %  a ajuns în ultimele luni rata inflației, în timp ce reprezentanţii PSD spun că, de fapt, cea reală ar fi mult mai mică.

De la începutul anului cele mai mari creşteri au apărut în facturile de la curent, unde preţurile s-au majorat cu aproape 20 %. Cu aproape 10% mai scumpe sunt şi preţurile la gaze naturale sau la motorină şi benzină. Toate acestea au adus după ele şi scumpiri la aproape toate alimentele şi mărfurile de pe rafturile magazinelor. În medie, cu aproape 6 % mai mult indică acum etichetele din supermarketuri ori pieţe agroalimentare.

Potrivit reprezentanţilor partidului de la putere însă, situaţia nu stă chiar aşa. Calculele făcute de angajaţii institutului de statistică nu reflectă realitatea, spun ei, şi, de fapt, inflaţia ar fi undeva la sub doi la sută, adică mai puţin decât s-a înregistrat la nivelul zonei euro, unde aproape aceleaşi cauze au determinat această creştere. În ceea ce priveşte motivele interne, spune deputatul PSD Marius Budăi, pe lângă accizele crescute, importante au fost şi unele restricţionări la importurile de legume, spre exemplu.

Tot în ultimele luni, lovituri au primit şi personale sau firmele ce au făcut credite şi care acum plătesc în plus sume considerabile la rată. Prin aceeaşi situaţie trece chiar şi primăria municipiului, care tot din această cauză, are de rambursat acum de aproape două ori mai mult.

 

Citeste si:

Facebook Comments