VIDEO! Bulinele salvează aglomerația de la UPU

Aglomerația de la Unitatea de primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati reprezintă o problemă care nu si-a găsit până acum soluția.

Zilnic pe holurile de la UPU se înghesuie zeci și zeci de pacienți iar de multe ori așteptarea și problemele de sănătate conduc spre incidente cu cadrele medicale. Pentru soluționarea acestei probleme, medicii au implementat un sistem bazat pe trierea cazurilor cu ajutorul unor buline de diferite culori.

Nu este zi în care holul de la UPU să nu fie supraaglomerat. Asta o demonstrează și datele statistice prezentate de medici.

Pentru a prioritiza cazurile cele mai grave, pe fișa medicală de la Triaj, pacienții primesc o bulină. În funcție de culoarea bulinei pacienții sunt preluați de medici.

Indiferent de cât de mult a așteptat cineva sau nu, pacienții aflați în cod roșu vor fi tratați cu prioritate. Urmează apoi cei cu cod galben care prezintă un risc vital imediat. După aceștia sunt preluați pacienții de cod verde, albastru și în cele din urmă alb. Chiar dacă sunt nevoiți să astepte mai mult, ei se află în atenția cadrelor medicale. Astăzi a fost prima zi de implementare a acestui sistem.

Deși nu au văzut cum funcționează unii botoșăneni sunt sceptici și nu îi văd eficiența.

O botoșăneancă spune că a ajuns la urgențe cu fetița după o durere în partea dreaptă a abdomenului. Așteaptă de trei ore pe holul de la Urgențe și nu i se pare corect ca alții să fie tratați înaintea fetei ei. Nu a văzut bulina de pe fișa medicală și spune că nici nu a auzit de așa ceva.

Sunt însă și botoșăneni care deși nu au observat bulina și nici nu știu ce reprezintă , consideră că cei care ar trebui tratați primii sunt pacienții în stare gravă.

Medicii recunosc că șansele de reușită sunt minime dar speră ca această măsură să fluidizeze afluxul de pacienți. Dorința medicilor este ca bolnavii să poată fi văzuți și tratați în timp cât mai scurt de la prezentarea la UPU.

Citeste si:

Facebook Comments