Cașcavalul de Săveni intră în marea familie europeană

Cașcavalul de Săveni intră în marea familie europeană

Dosarul se află la Guvern

Cașcavalul de Săveni intră în marea familie europeană. Acest produs va fi pe lista produselor tradiționale înregistrate la Comisia Europeană. Dosarul pentru atestare a fost realizat de Asociația «Cașcavalul de Săveni» și acum este depus la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. După o amplă analiză la Guvern, care va dura aproximativ 9 luni de zile, dosarul va fi transmis mai departe la Comisia Europeană, a spus directorul executiv de la Direcția Agricolă Botoșani, Cristian Delibaș.

Cei de la Săveni vor primi acest atestat emis de Comisia Europeană, după ce caietul de sarcini va fi analizat timp de un an si ceva de zile.

Cât despre produsele tradiționale de la noi, Cristian Delibaș spune că stăm foarte bine, județul Botoșani se află pe locul 4 la nivel național în ceea ce privește aceste produse. Chiar mai mult, directorul de la Direcția Agricolă își dorește ca aceste produse să aibă o piață de desfacere cât mai largă și să fie consumate de cât mai mulți botoșăneni.

Pe lângă dosarul pentru produsul tradițional «Cașcavalul de Săveni» se mai află depus la Ministerul Agriculturii și cel pentru produsul «Cârnații de Pleșcoi».

Până la ora actuală, România are trei produse recunoscute la nivel european. Este vorba de Salamul de Sibiu, brânza Telemea de Ibăneşti și Magiunul de prune Topoloveni.

Citeste si:

Facebook Comments