Cazul studentului căruia i s-au necrozat organele: spitalul a finalizat ancheta

Cazul studentului căruia i s-au necrozat organele: spitalul a finalizat ancheta

Comisia din cadrul Spitalului „Sfântul Spiridon“ a concluzionat că de vină este evoluţia bolii, una foarte rară.

Spitalul „Sfântul Spiridon“ a finalizat ancheta în cazul morţii studentului Iulian V. Amariei. Comisia numită pentru analizarea cazului medical a ajuns la concluzia că pacientul, în vârstă de 22 de ani, a murit după ce a dezvoltat o complicaţie foarte rară care apare după o intervenţie chirurgicală.

Comisia formată din chirurgul Cris­tian Lupaşcu, medicul gastroenterolog Anca Trifan, epidemiologul Mihaela Pre­lipcean şi şefa UPU, dr. Diana Cimpoeşu, a concluzionat că tânărul Iulian V. Amariei şi-a pierdut viaţa după ce s-a confruntat cu o enterită acută ischemică, complicaţie în­tâlnită foarte rar după o intervenţie chirurgicală, după cum au apreciat medicii.

Comisia medicală constituită în baza deciziei managerului Spitalului «Sf. Spiri­don» a făcut o analiză a dosarului pacientului cuprinzând documentele medicale din cursul internării în Institutul de Gas­troenterologie şi Hepatologie şi din clinica chirurgicală.De asemenea, s-a analizat raportul examenului anatomopatologic, extrem de important. Analiza cazului a evidenţiat disfuncţia organică multiplă, deci suferinţa tuturor organelor şi sistemelor, care a dus la decesul pacientului. Ceea ce este relaţionat cu disfuncţia organică multiplă este enterita acută ischemică“, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD, pur­tător de cuvânt al Spitalului „Sfântul Spi­ridon“.

Potrivit medicului, în cursul inter­nării la IGH, pacientul a fost diagnosticat şi cu infecţie cu Clostridium difficile şi a fost tratat corespunzător.

De asemenea, an­cheta a evidenţiat realizarea investiga­ţiilor şi a tratamentului necesar în cele două clinici în care pacientul a fost internat şi în care a fost tratat de echipe complexe de gastroenterologie şi hepatologie, respectiv de chirurgie şi ATI“, a mai precizat şefa UPU-SMURD. Concluziile an­chetei interne de la Spitalul „Sfântul Spi­ridon“ în cazul pacientului Iulian V. Ama­riei vor fi transmise Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi şi familiei îndoliate.

Citiți continuarea articolului pe www.ziaruldeiasi.ro

Citeste si:

Facebook Comments