Deputatul PSD Cătălin Rădulescu va rămâne fără cele două arme pe care le deţine, iar permisele de port-armă i-au fost anulate.
Rădulescu s-a prezentat vineri la sediul Poliţiei Argeş, iar ulterior poliţiştii au mers la locul unde acesta deţine armele, fiind constatată o contravenţie.
În urma controlului şi a verificărilor, va fi sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitor la săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Concret, arma de colecţie pe care Rădulescu o deţinea nu avea un dispozitiv de siguranţă, aşa cum prevede legea. Deputatul a primit şi o amendă de 2.500 lei.
Deputatul Cătălin Rădulescu a declarat, printre altele, că a păstrat acasă o mitralieră AKM de la Revoluţie şi că este pregătit să o folosească din nou şi a cerut ca tunurile cu apă să fie folosite împotriva manifestanţilor din Piaţa Victoriei.
Citeste mai mult: adev.ro/omyumq