Cel mai puternic discurs din istoria României. Cum a mobilizat Nicolae Iorga o întreagă ţară îngenuncheată în 1916

Cel mai puternic discurs din istoria României. Cum a mobilizat Nicolae Iorga o întreagă ţară îngenuncheată în 1916

În anul 1916, în România, a fost rostit poate cel mai motivant discurs din istoria acestei ţări. Mesajul transmis soldaţilor şi populaţiei a reuşit să mobilizeze o naţiune îngenuncheată şi să o determine la fapte de un eroism aparte.

Un discurs genial adresat unei naţiuni pe timp de război, poate face mai mult decât glasul armelor. Iar cel mai bun exemplu este, din punctul de vedere al istoricilor botoşăneni, mesajul adresat României şi poporului român de reputatul istoric Nicolae Iorga, în anul 1916.

Era un moment în care România risca să dispară ca stat de pe harta Europei. Erau vremuri de adâncă restrişte. Regatul României intrase după doi ani de neutralitate, în vara lui 1916, în Primul Război Mondial alături de ţările Antantei împotriva Germaniei, Austro-Ungariei, Turciei şi Bulgariei.

Miza era uriaşă. România dorea obţinerea teritoriilor aflate în stăpânirea Austro-Ungară mai precis Transilvania şi Bucovina de Nord. Începutul campaniei a fost de bun augur, cu o înaintare victorioasă a românilor în Transilvania.

A urmat însă dezastrul. Bulgarii au reuşit să pătrundă prin Dobrogea, iar germanii şi austro-ungarii au început o ofensivă generală. Armata română prinsă ca într-un cleşte a suferit înfrângeri zdrobitoare şi se afla mereu în retragere. Dezastrul a fost total în momentul în care Bucureştiul a căzut în mâinile inamicului, iar administraţia şi valuri de refugiaţi s-au retras în Moldova. România părea pierdută.

Cititi continuarea articolului pe www.adevarul.ro

Citeste si:

Facebook Comments