Cinci oameni trăiesc într-o cameră de doar nouă metri pătrați

Într-o cameră de doar nouă metri pătrați, cinci suflete își trăiesc viața.

Doi părinți și trei îngeri încearcă să supraviețuiască în condiții grele în satul Cucorăni. Cei 3 îngeri sunt copilașii lor, sprijinul și puterea de a înfrunta greutățile care le întunecă viața. Este povestea a 5 oameni simpli de la țară, care duc o viață plină de lipsuri si de greutăți.

Curtea în care se află așezat micul adăpost improvizat este la fel de îngustă .

Tot aici mai stau încă două familii. Sunt rude ale soțului, la fel de modeste ca si ei. Pentru că nici aici nu este spatiu, oamenii nu au decât câteva păsări pe care le îngrijesc. Și-ar dori să aibă animale dar unde să le țină?

Nu își permit condiții mai bune. Încearcă din răsputeri să facă totul ca micuții lor să ducă o viată cât mai bună. Vara spun ei este mai bine. Cel mai greu însă le este iarna. Când simt că se sufocă în micuța cameră.Stau înghesuiți. Abia este loc să doarmă. În înghesuiala aceasta cele trei raze de speranţă ale părinţilor încearcă să înveţe pentru a-şi face un viitor.

Singura dorinţă pe care o au frumoşii îngeri este să aibă o casă. Un loc unde toţi membrii familiei să stea împreună. Acest lucru și-l dorește și Nadia, fata cea mai mare.

Mai multe detalii despre povestea tristă a familiei Gavril puteţi afla urmărind emisiunea ’’Oameni şi Destine’’, care va fi difuzată, sâmbătă și duminică seară de la ora 20.00.

Citeste si:

Facebook Comments