Cine au fost provocatorii de la mitingul diasporei din Piaţa Victoriei. Fost şef SRI: Au fost puşi să acţioneze violent pentru a justifica intervenţia în forţă

Cine au fost provocatorii de la mitingul diasporei din Piaţa Victoriei. Fost şef SRI: Au fost puşi să acţioneze violent pentru a justifica intervenţia în forţă

Violenţele extreme de la protestul diasporei de vineri din Piaţa Victoriei, soldate cu sute de răniţi, ar fi fost opera unor provocatori care ar fi acţionat cu ştiinţa forţelor de ordine. „Totul pare să fi fost pus la punct. Jandarmii ştiau cine sunt derbedeii şi de ce sunt în stare”, spune un fost şef SRI. Acum poliţiştii de la Omoruri încearcă să facă lumină în dispariţia armei unei jandarmeriţe.

Procurorii încearcă să desluşească cine se face vinovat de actele de violenţă extremă comise la mitingul diasporei. Se ştie doar că în mijlocul mulţimii au fost grupuri de huligani, care au acţionat organizat. Iar voci din sistem susţin că manifestaţia din 10 august, la care au participat peste 110.000 de persoane, a fost compromisă de provocatori, de care forţele de ordine nu ar fi străine.

Agitatorii s-au manifestat cu violenţă faţă de forţele de ordine, care, la rândul lor, s-au comportat de multe ori nejustificat de agresiv cu toţi cei prezenţi în Piaţă. Ipoteza provocatorilor tocmiţi chiar de autorităţi este confirmată şi de un jandarm rezervist, care spune că forţele de ordine recurg adesea la o astfel de stratagemă, pentru a justifica, ulterior, intervenţia în forţă.

Sunt jandarm în rezervă… Ştiu ce înseamnă provocatori… adică jandarmi în civil puşi să facă asta“, este semnalul de alarmă bărbatului pe Facebook. Între timp, Parchetul Militar s-a autosesizat şi a deschis un dosar penal după violenţele de vineri.

Citiți continuarea articolului pe www.adevarul.ro

Citeste si:

Facebook Comments