VIDEO! Competiție importantă în Balcani organizată la Botoșani

Botoșaniul va găzdui una dintre cele mai importante competiții sportive din sud-estul Europei. Este vorba despre Campionatul Balcanic de Cros, atât juniorilor dar și seniorilor. Evenimentul va fi organizat tot în pădurea Rediu și va reuni la start sute de sportivi din toată zona Balcanilor.

Botoșaniul a devenit o adevărată capitală a alergărilor competiționale pentru copii și juniori. După o serie de campionate naționale organizate în pădurea de la Rediu, Botoșaniul, va găzdui cel mai probabil, în această toamnă, campionatul balcanic de cros, destinat juniorilor și seniorilor.

Această competiție este un eveniment major în sud-estul Europei și va aduce la Botoșani, sportivi din toată țările balcanice, inclusiv Serbia, Bulgaria, Albania, Macedonia sau Grecia. Anunțul a fost făcut de Ioan Huncă, directorul Liceului cu Program Sportiv, cel care de altfel a și precizat că această competiție va fi cel mai probabilă organizată în luna noiembrie.

Totodată după o serie de amenajări, în pădurea Rediu, Botoșaniul va depune solicitarea pentru organizarea unui Campionat European de cros, la Botoșani.

 

Citeste si:

Facebook Comments