VIDEO! Copii arși cu țigara de propriul tată

Un tânăr din Botoșani a dat dovadă de o cruzime ieșită din comun. După ce și-a înecat mintea în alcool, individul de 29 de ani și-a ars copiii cu țigara pe mâini și și-a bătut nevasta în fața celor doi micuți de 3 respectiv 5 ani. Oamenii legii au aflat de isprava acestuia de la reprezentanții de la Protecția Copilului și l-au reținut.

Familia este din municipiul Botoșani. În luna aprilie a acestui an bărbatul de 29 de ani a consumat alcool și nu a mai ținut cont de faptele sale. Pentru că cei mici plângeau, tatăl lor s-a enervat și le-a ars degetele cu o țigară. Soția sa, o tânără de 27 de ani ar fi încercat să intervină iar individul a devenit agresiv și a bătut-o în fața copiilor. Țipetele au fost auzite de vecini care au anunțat organele de ordine.

Din luna aprilie, cei mici sunt adăpostiți la Centru de Primire a Copilului iar tatăl ar putea fi decăzut din drepturi.

Reprezentanții de la Protecția Copilului au semnalat și Poliția. Tatăl minorilor riscă să își petreacă următorii ani în spatele gratiilor. Bărbatul pune toată situația pe seama consumului de alcool și își regretă fapta.

Citeste si:

Facebook Comments