Copilul cu chibriturile

30 tone de furaje distruse din joacă

Mare atenție părinți! Nu lăsați focul la îndemâna celor mici!

Un băieţel de 4 ani din comuna Mihălăşeni, s-a jucat cu chibriturile în apropierea depozitului de furaje din gospodăria părinţilor, și i-a dat foc. S-a întâmplat ieri după-amiază în Satul Slobozia din comuna Mihălășeni. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat să intervină pentru a stinge incendiul izbucnit înainte de ora 16.00. La faţa locului s-au deplasat atât pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenţie Ştefăneşti, cât şi pompierii voluntari din comună.

La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau furajele, existând pericolul ca flăcările să se extindă la clădirile din apropiere. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor au intervenit 16 pompieri militari şi voluntari, aproape trei ore. Intervenţia a fost îngreunată pe de o parte, de furajele care întreţineau arderea, iar pe de altă parte de faptul că trebuiau protejate clădirile pentru ca focul să nu se extindă. Flăcările au distrus 30 tone de furaje, valoarea pagubelor fiind estimată la aproximativ 10.000 de lei.

Pompierii au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de aproximativ 40.000 lei. Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Botoşani recomandă locuitorilor judeţului să-şi supravegheze copiii în permanenţă şi să nu lase la îndemâna lor mijloace de aprindere,chibrituri sau brichete.

Citeste si:

Facebook Comments