Crăciunul îi lasă fără mandate pe trei primari din Botoșani

Crăciunul îi lasă fără mandate pe trei primari din Botoșani

Cadou trist de Crăciun pentru trei primari botoșăneni.

Edilii de comune vor rămâne fără mandate până la sfârșitul acestui an. Au încălcat legea iar neregulile au fost scoase la lumină. Cei trei au primit de la instanță sentințe definitive și irevocabile.

Prefectul județului va emite ordine de încetare a mandatelor pentru primarul de Nicșeni, Vlădeni și Mihălașeni

Ioan Gaidur, primarul comunei Nicșeni va încheia socotelile în Primărie iar locul îi va fi luat de viceprimarul comunei.

Edilul este acuzat de faptul că a prezentat documente false și inexacte pentru a obține fonduri europene.

Un alt primar cu state vechi este Voicu Murariu, din comuna Vlădeni. Și pentru el mandatul se va termina prematur.

În urma unui control al Agenției Naționale de Integritate s-a constatat faptul că Voicu Murariu se afla în incompatibilitate, îndeplinid concomitent funcția de ales local și cea de membru în Consiliul de Administrație al școlii din localitatea sa.

În aceeași situație se află și primarul comunei Mihălășeni, Loredan Buraga. Prefectul a solicitat referat de la secretarul comunei pentru a putea emite ordinul de încetare a mandatului.

Într-o situație delicată este și primarul comunei Dobârceni, Radu Livinschi. Prefectura a solicitat un punct de vedere de la direcția juridică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru a vedea dacă și pentru el mandatul se va sfârși înainte de termen.

Anul ce vine vor fi organizate alegeri anticipate în toate cele trei comune. Până atunci atribuțiile vor fi preluate de viceprimari.

Citeste si:

Facebook Comments