VIDEO! Cu viteză spre moarte

Si-a găsit sfârșitul la doar 25 de ani !

Tragedie fără margini la Coșula, acolo unde un tânăr a murit într-un cumplit accident de circulație. Mașina în care se afla a ieșit de pe șosea, s-a dat peste cap de câteva ori, și a ajuns într-o râpă sub un pod. Din câte se pare a pierdut controlul volanului după ce nu a adaptat viteza la condițiile de drum.

Teribilul eveniment a avut loc duminică seara pe drumul european E58. Marian Găureanu se afla la volanul unui VW Passat și circula dinspre Botoșani spre Iași.

La un moment dat, înainte de intrarea în Copălău tânărul, de doar 25 de ani, a pierdut controlul volanului.

Probabil, din cauza vitezei, a lovit un parapet metalic de pe mijlocul drumului, iar mai apoi a zburat cu mașina peste râul Miletin, aproximativ 200 de metri. Autoturismul s-a oprit într-o râpă sub pod.

Un botoșănean care mergea din sens opus, povestește că a văzut farurile mașinii în aer și a oprit să vadă ce s-a întâmplat. Când s-a apropiat de mașină a văzut șoferul încarcerat, plin de sânge și a sunat la 112.

La fața locului au ajuns două echipaje de pompieri și echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă. Salvatorii s-au îngrozit când au văzut scena accidentului. L-au scos pe tânărul șofer dintre fiare,însă, Marian nu mai respira.

Polițistii sosiți la fața locului au efectuat măsurători pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului. Din primele cercetări efectuate, conducătorul auto nu a adaptat viteza la limita de 40 de Km/h.

Este al doilea eveniment rutier grav din această lună, produs din cauza vitezei. La începutul lunii, un alt tânăr de 25 de ani din comuna Corni a murit după ce a apăsat prea tare pedala de accelerație.

Citeste si:

Facebook Comments