De veghe în lanul de… porumb

Contrabandist prins de polițiștii de frontieră

Nu este o adaptare a cărţii De veghe în lanul de secară a scriitoarei americane J.D. Salinger, ci locul unde un contrabandist a fost prins de oamenii legii când încerca să fugă, după ce a fost prins cu mii de țigări de contrabandă. Este vorba despre un cetăţean moldovean, care a fost prins de poliţiştii din cadrul Poliţiei de Frontieră Rădăuţi-Prut după o urmărire de doi kilometri prin cultura de porumb.

Poate că ar fi ajuns acolo unde îşi dorea dacă respecta legea. Sau nu. Tot ce trebuia să facă era să oprească la semnalele poliţiştilor de frontieră. Aceştia urmau să îl controleze. Crezând că va scăpa basma curată, a ales să accelereze şi să sară din maşină. A avariat însă uşor autospeciala politiei de frontiera care i-a blocat directia de deplasare.

Nu mică le-a fost mirarea oamenilor legii să descoperă că în autoturismul pe care tânărul cetățean moldovean îl conducea erau aproape 8000 de pachete de țigări, în valoarea de peste 84.000 de lei.

Bărbatul, în vârstă de 29 de ani, le-a declarat polițiștilor de frontieră că a fost contactat de un conațional care i-a propus să transporte autoturismul din localitatea Cotu Miculinți în localitatea Coțușca și nu știa că transportă țigarete. În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au mai constatat că autoturismul în cauză figurează radiat din circulație din anul 2014.

Țigaretele, în valoare de 84.862 lei, și autoturismul marca Volkswagen Passat, în valoare de 8.000 lei lei, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor

Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru infracţiunile de contrabandă şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

Citeste si:

Facebook Comments