Dinu Todoran vine la Botoșani

Antrenează FC Voluntari

Dinu Todoran revine la Botoșani. De acestă dată, însă, din postura de adversar al roș-alb-albaștrilor, pe banca tehnică a echipei FC Voluntari. După plecarea lui Ionel Ganea de la cârma echipei FC Voluntari, Todoran ocupă, în prezent, și funcția de principal, pe lângă cea de secund.

Dinu Todoran a ajuns la FC Voluntari în urmă cu trei ani după ce s-a despărţit de FC Botoşani înainte ca echipa locală să promoveze în prima ligă. În vârstă de 36 de ani, mijlocașul a activat sub culorile roș-alb-albastre în perioada 2011- 2013, bifând 24 de apariții și reușind două goluri pentru botoșăneni. La FC Voluntarii, alături de Ilie Poenaru, dinu Todoran a pus bazele actualei echipe care a promovat mai întâi în Liga a II-a şi apoi în primul eşalon. El este unul dintre ultimii mohicani ai formaţiei ilfovene.

Voluntariul a suferit patru eşecuri la rând în Liga I, iar formaţia a coborât pe locul şase în play-off, la doar trei puncte distanţă de primul loc care duce la retrogradarea directă în eşalonul secund, ocupat de ACS Poli Timişoara.

Imediat după finalul meciului cu CSU Craiova, Dumitru Dragoomir i-a comunicat decizia lui Ganea, convins că doar un şoc la echipă va duce la îndeplinirea obiectivului, salvarea de la retrogradare.

Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani, speră ca, vineri, FC Voluntari să-şi treacă în dreptul ei o nouă înfrângere.

Înaintea meciului de vineri, echipa pregătită de Leo Grozavu are un avans de două puncte în clasament faţă de FC Voluntari, C Botoșani ocupând locul 5.

Partida FC Botoșani – FC Voluntari are loc vineri seară, începând cu ora 20.00, pe Stadionul Municipal.

Citeste si:

Facebook Comments