Două oglinzi

Două oglinzi

Atunci când predam religie la școală, un elev de liceu m-a întrebat: „Cum pot să simt că Dumnezeu e în mine?” Pe moment nu am știut ce să-i răspund. Dar m-am gândit și până la urmă i-am spus: „Când simți milă față de cel necăjit, când îl ajuți pe cel îngenun­cheat de greutățile vieții, când ești bucuros și răspândești în jurul tău zâmbet și nu acreală, atunci Dumnezeu e în tine. Dar când păcătuiești, iar patima te duce la deznădejde, când viața nu mai are sens și nu știi pentru ce și cine să mai trăiești, atunci te afli departe de Dumnezeu”.

El Se sălășluiește în noi prin Duhul Sfânt, a cărui pogorâre am prăznuit-o de curând. Pilda de astăzi ne vorbește despre lucrarea lui Hristos și a Duhului Sfânt în lume.

Pe când Lucifer a fost izgonit din cer, acesta, din invidie, a căutat un mijloc prin care să dezbine oamenii ca, de e cu putință, nimeni să nu se mântuiască. Și a inventat o oglindă a cărei caracteristică era aceea ca în ea să se vadă meschin și zbârcit tot ceea ce era bun și frumos, în vreme ce făcea să se vadă mai mare și mai clar tot ceea ce era rău și urât.

Diavolul își ducea îngrozitoarea oglindă peste tot pe unde mergea. Și toți cei ce se uitau în ea se cutremurau. Orice lucru apărea deformat și monstruos. Vrăjmașul omului se distra pe cinste cu oglinda sa. Într-o zi însă, oglinda îi arătă niște lucruri atât de plăcute vederii sale, încât el izbucni într-un râs dezlănțuit; oglinda îi scăpă din mâini și se sparse în mii și mii de cioburi. Un vânt puternic, stârnit de cel rău, făcu să zboare cioburile acelea în lumea largă. Unele dintre ele, care erau mai mărunte decât firele de nisip, intrară în ochii multor oameni. Aceștia începură să le vadă pe toate pe dos: nu băgau de seamă decât ceea ce era hidos și vedeau peste tot numai și numai răutăți.

Din alte cioburi s-au făcut lentile pentru ochelari. Cei care purtau ochelarii respectivi nu mai vedeau nimic din ce e drept și nu mai puteau judeca lucru­rile cu măsură. Cine oare dintre noi poate spune că nu a întâlnit niciodată în viața lui astfel de persoane? Unele cioburi ale oglinzii erau așa de mari, încât au fost folosite ca geamuri. Oamenii care ajunseseră să aibă astfel de ferestre, uitân­du-se prin ele, nu zăreau decât vecini antipatici și dușmănoși.

Atunci când Dumnezeu își dădu seama de cele întâmplate, se întristă. Se hotărî să le vină în ajutor oamenilor. El zise: „Îl voi trimite în lume pe Fiul Meu. El este chipul meu. În El se oglindesc bunătatea, dreptatea și iubirea mea. În El se vede și chipul omului, așa cum l-am zidit eu”.

Și Fiul lui Dumnezeu s-a coborât pe pământ ca să fie asemenea unei oglinzi pentru oameni. Cei care priveau la El redescopereau bunătatea și frumusețea și învățau să le deosebească de egoism și minciună, de nedreptate și dispreț. Cei bolnavi regăseau în El curajul de a trăi, cei disperați aflau nădejdea.

El îi mângâia pe cei întristați și îi ajuta pe oameni să învingă frica morții. Mulți oameni iubeau această oglindire a lui Dumnezeu și Îl urmau pe Iisus. Se simțeau înflăcărați de El. Alții însă fierbeau de mânie. Așa că au hotărât să spargă această oglindă a lui Dumnezeu. Iisus a fost omorât. Dar s-a iscat un alt vânt puternic, al Duhului Sfânt de data aceasta. El ridică de la pământ milioanele de cioburi ale oglinzii dumnezeiești și le împrăștie în lumea întreagă. Cei în ai căror ochi a intrat fie și cea mai mică așchie din această oglindă au privit lumea și oamenii așa cum îi vedea Iisus. În ochii lor se reflectau de acum toate lucrurile bune și frumoase, generozitatea și credința, bucuria și speranța. Iar răutățile și nedreptățile nu le mai păreau cu neputință de suportat și biruit. Duhul Adevărului învinsese. (Augustin Păunoiu, adaptare după o pildă din vol. Trandafirul de mare preț, Bruno Ferrero, colecția Istorioare pentru suflet, vol. 4, Galaxia Gutenberg, 2007)

 

Sursa: ziarullumina.ro

Citeste si:

Facebook Comments