Duminică, Dan Nechifor a depus jurământul. Oficial, județul Botoșani are un nou prefect.
Duminică la amiază, Dan Nechifor a depus jurământul pentru funcția de prefect al județului. Acesta a fost numit după ce Costică Macaleți a fost demis de către premierul Dacian Cioloș. În prezența directorului Constantin Mihart, de la Direcția pentru Relațiile cu Instituțiile Prefecturilor, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a președintelui CJ Botoșani, Gheorghe Sorescu, a șefilor instituțiilor deconcentrate, Dan Nechifor a fost învestit în mod oficial în funcția de prefect.
Noul prefect a mulțumit predecesorului său, Costică Macaleți, pentru activitatea desfășurată de acesta până în prezent. După care, Dan Nechifor a punctat câteva gânduri cu care vine în scaunul de prefect.
Costică Macaleți i-a urat succes noului prefect. La rândul său, Romică Magopeț, președintele Asociației Comunelor din România, filiala Botoșani, a declarat că vrea ca noul prefect să fie un garant al respectării legii.
Dan Nechifor pornește în mandatul său cu încrederea că Prefectura Botoșani are o echipă eficientă cu sprijinul căreia va reuși să facă în așa fel ca lucrurile să mearga bine. El a mai precizat că păstrează oamenii din vechea echipă, cu excepția lui Dorin Birta, care a vine din sfera politicului. La final, Dan Nechifor a spus că va colabora pe mai departe cu subprefectul Elena Coșman.
Dan Nechifor a fost până la finele săptămânii trecut director adjunct al Direcției Regionale a finanțelor Publice Iași.