După gratii pentru 24 de ore

Frații care au distrus un bar, reținuți

Cei doi frați care au distrus, duminică seară, un bar de pe strada Bucovina au fost reținuți pentru 24 de ore! Polițiștii botoșăneni au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbatul de 32 de ani pentru săvârșirea infracțiunilor de ”lovire sau alte violențe”, ”tulburarea ordinii și liniștii publice”, ”portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase” și ”distrugere”, și față de fratele său, în vârstă de 21 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de ”lovire sau alte violențe”, ”tulburarea ordinii și liniștii publice”și ”portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”. Față de cei doi s-a dispus măsura reținerii în arestul Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani pentru o perioadă de 24 de ore. Aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani cu propunere de arestare preventivă.

Vă reamintim că duminică seară, doi bărbați de 21 și 33 de ani, aflați sub influența băuturilor alcoolice au creat panică printre clienții unui local de pe strada Bucovina. Martorii povestesc că cei doi, frați, au ajuns în bar în jurul orei 19.30. Însă, pentru că aceștia ar fi avut un comportament și un limbaj agresiv au fost evacuați de angajați și clienți. După câteva minute, cei doi frați au revenit înarmați cu sabii și bâte și au început să lovească tot ce le-a ieșit în cale..

Citeste si:

Facebook Comments