VIDEO! Eforturi pentru subvenții

S-a finalizat campania de depunere a cererilor pentru subvenţii. După aproape trei luni de muncă, angajaţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Botoşani au reuşit să ducă la final dosarele tuturor celor aproximativ 35 de mii de fermieri din judeţ. La miezul nopţii s-a încheiat totul, printr-o videoconferinţă cu ministrul agriculturii.

Începută la 1 martie, campania din acest an a ţinut două luni şi jumătate. În tot acest timp, angajaţii instituţiei au lucrat şi sămbăta şi duminica, iar uneori, chiar şi de sărbători. Asta pentru că mulţi dintre beneficiari au ignorat programările şi invitaţiile primite acasă, fie din delăsare fie din lipsă de timp.

Aşa s-a întâmplat şi în ultima zi, ieri, când au venit de peste zece ori mai mulţi decât fuseseră programaţi. Cu toate acestea însă, ca să nu piardă banii, până la urmă au venit aproape toţi.

Însumate, suprafeţele pentru care s-au cerut subvenţii de la Uniunea Europeană au depăşit aşteptările. 34.100 de cereri au depus fermierii din Botoşani, pentru aproximativ 280 de mii de hectare, spune şeful Direcţiei pentru Agricultură.

De acum, urmează inspecţiile în teren, care sunt programate să înceapă în iulie.

Citeste si:

Facebook Comments