EVANGHELIA ZILEI: 2016-07-13

EVANGHELIA ZILEI: 2016-07-13

Atunci a început Iisus să mustre cetăţile în care se făcuseră cele mai multe minuni ale Sale, căci nu s-au pocăit. Vai ţie, Horazine, vai ţie, Betsaida, că dacă în Tir şi în Sidon s-ar fi făcut minunile ce s-au făcut în voi, de mult, în sac şi în cenuşă, s-ar fi pocăit. Dar zic vouă: Tirului şi Sidonului le va fi mai uşor în ziua judecăţii, decât vouă. Şi tu, Capernaume: N-ai fost înălţat până la cer? Până la iad te vei coborî. Căci de s-ar fi făcut în Sodoma minunile ce s-au făcut în tine, ar fi rămas până astăzi. Dar zic vouă că pământului Sodomei îi va fi mai uşor în ziua judecăţii decât ţie. În vremea aceea, răspunzând, Iisus a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, căci ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Părinte, căci aşa a fost bunăvoirea înaintea Ta. Matei 11, 20-26

***

Cuvintele Evangheliei de astăzi ne aduc mărturie despre mustrările Domnului Iisus Hristos adresate locuitorilor din cetăţile Horazin şi Betsaida. Deşi în cele două localităţi El a săvârşit mai multe minuni, cei de acolo au rămas insensibili şi au continuat să facă aceleaşi păcate. Parcă atunci când citim aceste cuvinte privim cu oarecare detaşare la spusele Domnului Hristos. Suntem convinşi de faptul că mustrările vizau doar pe cei de atunci şi nu ne implică şi pe noi. Oare nu am citit sau nu am auzit în nenumărate rânduri cuvintele Domnului Hristos, însă ne-am văzut de viaţă ca şi mai înainte? Am trăit cu falsa impresie că cele scrise în Noul Testament au cel mult valoare istorică. Mântuitorul ne vorbeşte despre o zi a judecăţii. În faţa Sa nu putem tăinui nimic; nu putem ascunde nimic din cele săvârşite. Să ne întrebăm cu maturitate: Care va fi soarta sufletului meu? Se va bucura de vederea lui Dumnezeu sau va merge la osânda veşnică? Cei care-L iubesc nu se pierd, ci se înveşnicesc!

 

Sursa: ziarullumina.ro

Citeste si:

Facebook Comments