Expoziția ”Familia regală și Marea Unire de la 1918”, organizată la Memorialul Ipotești

Expoziția ”Familia regală și Marea Unire de la 1918”, organizată la Memorialul Ipotești

Activitățile dedicate Centenarului Marii Uniri, concepute la Memorialul Ipotești – Centrul Național Mihai Eminescu sub forma unor expoziții și conferințe, sunt reluate în data de 14 septembrie 2018 prin expoziția FAMILIA REGALĂ ŞI MAREA UNIRE DIN 1918, organizată de Memorial în parteneriat cu Complexul Național Muzeal Moldova, Iași.

Expoziţia conţine foto-documente ale Familiei Regale în Iaşi, imagini cu cele două clădiri care i-au adăpostit pe suverani în timpul Primului Război Mondial, imagini de pe linia frontului, precum și imagini cu Regina Maria în rolul de infirmieră a soldaţilor români de pe front.

Fotografii cu intrarea triumfală în Bucureşti, la 1 decembrie 1918, a Familiei Regale împreună cu generalul Berthelot, cu Deputaţii Sfatului Ţării 1917-1918 şi Actul Unirii Basarabiei cu România – 27 martie 1918 întregesc expoziţia realizată de Cotinel Munteanu şi Adina Elena Cojocariu.

Vernisarea va avea loc la ora 14.00 în sala Portaluri din Muzeul Tematic.

În aceeași zi, dr. Sorin Iftimi, muzeograf la Complexul Naţional Muzeal Moldova, va susține o conferinţă cu tema Familia Regală în refugiu la Iaşi şi premisele Marii Uniri din 1918.

Citeste si:

Facebook Comments