Expoziţie de pictură la Casa Nistorică!

Expoziţie de pictură la Casa Nistorică!

Bun gust, rafinament şi multă culoare !

Aşa poate fi descrisă expoziţia ’’Aripi’’. Este vorba despre expoziţia de la Casa Nistorică, semnată de Aida Șușter-Boțan și Florentina Toniță. Gazda evenimentului a fost Mihaela Nistorică, care s-a arătat extrem de încântată de faptul că locul a înfrumusețat de vitraliile expuse şi de obiectele decorative ale celor două artiste. Nu doar titlul fascinează la această expoziţie ci mai ales lucrările expuse. De ce acest titlu ? Pentru că aripile au fost punctul comun al celor două pictoriţe. Aripi au fluturii pictaţi de Florentina Toniţă. Dar aripi mai au şi îngerii. Creaţia lor pe vitralii îi aparţine Aidei Şuster-Boţan.

Aida Şuster-Boţan spune că a fost impresionată de frumuseţea lucrărilor Florentinei. Pentru a-şi încuraja prietena să îşi expună o parte din muncă, a hotărât să expună şi ea câteva lucrări, la ceea ce prietena ei a adus.

Pentru a scoate în evidenţă nu doar pictura Florentinei ci şi multiplele ei calităţi, Aida Şuster-Boţan a rugat un alt artist plastic să recite una dintre poeziile Florentinei.

După ce a ascultat cu mare atenţie tot ce s-a spus despre ea, dar mai ales despre picturile sale, Florentina Toniţă a mulţimit tuturor pentru cuvintele frumoase dar mai ales pentru faptul că au venit să îi privească munca. A declarat că s-a bucurat foarte mult când a aflat care va fi numele expoziţiei. ’’Aripi este cel mai bun cuvânt ales pentru a descrie lucrările.

Prin această expoziţie Florentian Toniță a dorit să încurajeze oamenii să fie ei înşişi. Oamenii au tendinţa de a-şi masca personalitatea şi eul lăuntric, în încercarea de a-i impreasiona pe cei din jur. Cu alte cuvinte, trebuie să fim noi înşine în orice situaţie. Expoziţia a adunat oameni de cultură din Botoşani, dar şi prieteni vechi ai celor două artiste.

Preţul biletului pentru a putea intra la expoţitie si a admira picturile şi obiectele decorative a fost de 25 de lei.

Citeste si:

Facebook Comments