VIDEO! Fără alocații din cauza birocrației

Dorința de a primi bani mai mulți pentru copiii lor îi determină pe unii părinți plecați în străinătate să depună actele pentru alocație. Când se întorc acasă apar însă problemele. Aceștia ajung să rămână de multe ori și fără ajutorul pe care îl aveau acasă pentru că nu respectă procedura legală.

Reprezentanții Agenției Județene de Prestații Sociale spun că botoșănenii plecați la muncă în străinătate cer plata alocației în statul în care lucrează pentru că sumele primite sunt mult mai mari ca în țară.

Numai de la începutul acestui an, peste 800 de formulare au fost completate pentru ca migranții să beneficieze de alocații în Uniunea Europeană. În urma acestor actiuni peste 300 de drepturi de alocații au fost suspendate în Botoșani până în acest moment.

Când se întorc în țară părinții sunt nevoiți să prezinte un document precum că au încetat contractul de muncă în străinătate pentru a beneficia din nou de alocație. Aici apar însă problemele. Din cauza comunicării greoaie dintre instituțiile din țară și cele din străinătate, sute de copii rămân fără alocație până la rezolvarea prevederilor legale.

În anul 2016, 335 de astfel de solicitări de informaţii au fost expediate, dintre ele însă doar 87 au primit răspuns. Există și cazuri fericite, atunci când părinții prezintă întreaga documentație. Aproximativ 350 de cazuri cu documentatie completă au fost înregistrate de la începutul acestui an.

Citeste si:

Facebook Comments