FC Botoșani tot mai aproape de Liga a doua

Două puncte de primul loc retrogradabil

Înfrângere rușinoasă a elevilor antrenați de Cristi Pustai. CSU Craiova a obținut o victorie extrem de importantă în fața celor de la FC Botoșani

Prima repriză le-a aparținut celor de la FC Botoșani, care au deschis scorul în minutul 31 prin Ngadeu. Fundașul a marcat cu o lovitură de cap din mijlocul careului. Zece minute mai târziu, problemele celor de la Craiova s-au accentuat după ce Izvoranu a văzut al doilea galben, pentru simulare, și a fost eliminat. Dar cei de la FC Botoșani nu au profitat absolut de loc de această diferență numerică. Mai mult chiar după introducerea lui Popovici jocul devenise unul de 10 la l0, prestanța acestuia fiind una mediocră, ca de obicei.

A doua repriză a fost total diferită, iar craiovenii au ieșit mai determinați de la cabine. În schimb, elevii lui Cristi Pustai au trecut la un joc defensiv, care s-a dovedit unul perdant. În minutul 54, Acka a egalat, după un șut de la 11 metri. Scorul final a fost stabilit de Herghelegiu, în minutul 89, cu un șut de la 10 metri, după ce a profitat de o neînțelegere în defensiva botoșănenilor.

După acest meci, CSU Craiova are 25 de puncte și este pe primul loc în play-out, sperând la participarea în cupele europene, având în vedere că ASA și Dinamo nu vor putea participa.

În schimb, FC Botoșani are doar 17 puncte și este pe locul 6, la două puncte de primul loc retrogradabil.

Citeste si:

Facebook Comments